Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.

Viaţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu să o trăim pe acest pământ este cel mai important lucru pe care îl avem. Nici sănătatea nu este atât de importantă precum este viaţa. Putem să fim bolnavi toată viaţa, dar să trăim. Cele mai mari eforturi pe care le face omenirea sunt îndreptate înspre conservarea şi salvarea vieţii umane. Pentru că viaţa e cel mai important lucru pe care l-a Dumnezeu tuturor oamenilor.

Dumnezeu ne-a dat-o, Dumnezeu ne-o cere înapoi. Ştim când am început-o, nu ştim când o terminăm. Dar ştim că atunci când o terminăm ajungem înaintea lui Dumnezeu, care ne va judeca pe fiecare pentru tot ce am făcut. Cât de lungă e viaţa? Cât de scurtă e? Scriptura spune că pentru cei mai tari viaţa ajunge pe la 70-80 de ani. Primul şoc mai puternic pe care l-am avut în viaţă a fost atunci când o colegă a murit la finalul liceului. De ce ea şi nu eu? De ce pentru ea viaţa a fost atât şi pentru mine continuă? Şi probabil astfel de întrebări ne punem deseori.

Dumnezeu nu numai că ştie când se termină viaţa noastră, dar va rosti o sentinţă la finalul ei. Din această perspectivă viaţa poate fi câştigată, risipită sau pierdută. Viaţa pierdută este viaţa trăită în aşa fel încât la final omul ajunge în iad. Când l-a creat pe om, Dumnezeu l-a destinat pentru a popula iadul, ci raiul, şi l-a pus în grădina Edenului. Omul a căzut de acolo, însă Dumnezeu ne lasă să trăim pe acest pământ pentru a ne pregăti pentru eternitate. Cel care ratează destinaţia cerului, este un om care şi-a pierdut viaţa. Poate era mai bine pentru el să nu se fi născut.

Sunt unii care ajung în cer, spune Scriptura, mântuiţi ca prin foc. Sunt oameni care ajung în cer, dar tot efortul pe care l-au depus pe acest pământ nu le aduce nici o răsplată dincolo. În loc să zidească pe temelia numită Cristos aur, argint şi pietre scumpe, au zidit lemn, fân şi trestie. Au zidit lucruri care, atunci când a venit proba focului, s-au dus. Un fel de a trăi viaţa zicând „În cer s-ajung şi voi vedea apoi”, dar când ajungi acolo nu primeşti nici o răsplată. O viaţă risipită. Merită trăită o astfel de viaţă? Am stat de vorbă cu tineri care gândeau în felul acesta: să fiu mântuit, să mă botez, după aceea nu contează cum trăiesc, chiar dacă nu voi avea nici un fel de răsplată, cel puţin voi fi în cer. Mă tem că o astfel de mentalitate duce mai degrabă la ratarea ţintei. Mă tem că astfel de oameni se înscriu pe un drum care poate duce chiar la pierderea mântuirii.

Dar mai este şi un altfel de mod de a trăi viaţa: viaţa câştigată. Nu este nici viaţă pierdută, nici viaţă risipită, ci este o viaţă câştigată. Câştigi viaţa dacă te uiţi la ea şi spui: „Doamne, viaţa este cel mai important lucru pe care Tu mi l-ai dat. Nici sănătatea, nici averea, nici şcoala, nici familia, nici reputaţia, nici cariera, nici alte lucruri nu sunt atât de importante. Vreau să mi-o trăiesc în aşa fel încât, la final de istorie, să primesc răsplată. Şi răsplata să nu fie una mică, ci să fie una consistentă.”

Pavel, când simte că mai are puţin şi urmează să fie executat la porunca lui Nero, îi scrie o scrisoare lui Timotei în care spune ceva de genul: „Timotei, eu mai am puţin. Dar acum, când mă uit în urmă la toată viaţa mea, pot să spun un singur lucru: nu mă laud cu casele pe care le-am construit, nu mă laud cu firmele pe care le-am dezvoltat, nu mă laud cu instituţiile pe care le-am creat. Nu! Mă laud cu lupta pe care am dus-o. M-am luptat lupta cea bună. Mi-am isprăvit alergarea. Şi-acum mă aşteaptă răsplata. Mă aşteaptă o cunună pe care mi-o va da Dumnezeu. Pentru că nu mi-am trăit viaţa la voia întâmplării, ci a fost o viaţă dăruită lui Dumnezeu, în slujba Lui, o viaţă prin care a lucrat Dumnezeu. Este o viaţă câştigată. N-am pierdut-o, n-am risipit-o! A fost un drum al Damascului şi o intervenţie suverană a lui Dumnezeu. Şi o nouă direcţie pe care am mers cu plăcere şi devotament.”

Să-ţi trăieşti viaţa astfel ca, la final de istorie, Dumnezeu să zică „ţi-ai câştigat-o, vei primi răsplată eternă!” Să-ţi trăieşti viaţa astfel încât dincolo, în eternitate, să nu-ţi pară rău de nimic din ce ai făcut pe acest pământ! Cum se poate trăi o astfel de viaţă? Viaţa aceasta este una singură şi n-o putem repeta. Viaţa curge şi se va termina, iar apoi Dumnezeu ne va judeca. Cum să trăim viaţa astfel încât să avem o răsplată cât mai mare la finalul istoriei?

Pavel ne dă o reţetă şi spune: „Dacă sunt ce sunt, şi dacă fac ce fac, totul este numai prin harul lui Dumnezeu”. Harul lui Dumnezeu este cheia, este secretul unei vieţi câştigate pe acest pământ. Ne dă Dumnezeu o viaţă şi dacă vrem să ne bucurăm în eternitate de ea şi de rezultatele ei avem nevoie de harul lui Dumnezeu. În textul din Tit 2:11-13, Pavel afirmă trei scopuri pe care le are harul lui Dumnezeu.

(1) Harul lui Dumnezeu aduce mântuire pentru toţi oamenii – harul lui Dumnezeu este un har mântuitor. Nu putem să ne câştigăm viaţa, dacă Dumnezeu nu ne dă har. Una dintre marile mele dileme până în momentul întoarcerii la Dumnezeu a fost legată de harul lui Dumnezeu. Am crescut într-o familie de credincioşi, am mers la biserică de mic copil, cunoşteam Scriptura, o citisem de multe ori şi ştiam că trebui să mă întorc la Domnul. Şi am avut o luptă de câteva luni în care am încercat să-i demonstrez lui Dumnezeu că merit să mă mântuiască. Însă deciziile luate la început de zi ţineau doar puţin şi seara îmi dădeam seama că ziua a fost una ratată. Totul a ţinut până când am înţeles că orice aş face şi oricât m-aş strădui, eşecul va fi întotdeauna de partea mea. Am înţeles că mântuirea nu este o mântuire prin forţele mele, ci mântuirea este prin harul lui Dumnezeu. Scriptura vorbeşte despre Dumnezeu care ne mântuieşte. Mântuirea ţine de harul lui Dumnezeu, este o ofertă pe care o face Dumnezeu. Harul e ceva nemeritat, este un lucru la care n-am contribuit cu nimic. Pentru nimic în lume nu vom fi în stare să contribuim la mântuirea noastră, ea este un dar din partea lui Dumnezeu pe care îl acceptăm sau nu.

Harul mântuitor este mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Unii primesc oferta lui Dumnezeu, alţii o resping. Dacă sunt mântuit, sunt mântuit prin harul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu s-a îndurat de mine şi mi-a întins mâna.

(2) Pavel continuă şi spune că harul acesta continuă să lucreze şi după momentul întoarcerii la Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu ne învaţă „s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie”. Harul lui Dumnezeu este un profesor bun. Vine profesorul, se uită la elev şi spune: „Băiete, trebuie să-ţi faci tema de casă, trebuie să laşi prostiile şi nebuniile deoparte şi să te apuci să înveţi. Şi să dai randament în viaţă.” Şi elevul spune: „Nu vreau!” Ce face profesorul? Nota 2. Pentru corectare, pentru disciplinare.

Un cuvânt folosit în limba greacă pentru disciplinare este sofron, care poate fi tradus prin „salvarea minţii”. Ori de câte ori un profesor disciplinează, trebuie să urmărească să salveze mintea elevului. Ori de câte ori un părinte disciplinează, principiul din spatele disciplinării trebuie să fie salvarea minţii copilului, cu alte cuvinte „să vină mintea la cap”. Pedagogul se uită la elev şi spune: „Ceea ce tu faci este rezultatul gândurilor şi ideilor pe care tu le ai. Prin disciplinare vreau să scot lucrurile acelea rele din mintea ta. Îţi salvez mintea! Pentru că dacă ţi-am salvat mintea, atunci toate celelalte lucruri din viaţa ta vor merge bine. Dacă în mintea ta sunt puse lucruri bune, iar cele rele sunt date afară, tu vei fi un om care vei merge frumos şi drept în viaţă.”

Toată intoxicarea care se realizează la ora actuală prin mass media, prin Internet, prin lucrurile care se aud într-o parte sau alta, se adresează minţii noastre. Manipularea nu începe cu lucruri de genul: „Fă ca mine!” Nu, ci întotdeauna manipulatorul se va adresa minţii şi dacă nu suntem atenţi, cu timpul ajungem să gândim aşa cum el a vrut el să gândim. Şi apoi de la gând la faptă e o distanţă foarte mică. Dacă cineva vrea să facă din tine un terorist, atunci începe să-ţi seteze mintea să gândească într-un anumit fel. Nu el te împinge să declanşezi un atentat terorist, el sădeşte numai în mintea ta lucruri nesănătoase.

Dar tot la fel se întâmplă cu copiii lui Dumnezeu, oameni care să fie gata să-L slujească pe Dumnezeu. Pavel îi spune lui Timotei: „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi. De Scripturile acestea să te ţii. Să propovăduieşti Cuvântul la timp şi ne la timp. Să fii gata să suferi pentru lucrarea pe care vrei să o faci, să fii gata să mergi înainte. Pentru că cunoşti nişte lucruri bune. Le cunoşti şi le vei face.” Mintea noastră şi gândurile rumegate de ea vor determina faptele noastre, iar Dumnezeu la finalul istoriei le va judeca. Una este să ajungi un terorist, alta este să-L slujeşti pe Dumnezeu, să-L iubeşti şi să fii devotat Lui. Una este să fii manipulat de oameni şi alta este să fii gata să gândeşti cum vrea Dumnezeu şi să faci ce-I este Lui plăcut. Şi diferenţa este făcută de finalul istoriei şi de decizia suverană a lui Dumnezeu. Pentru că harul lui Dumnezeu ne învaţă sa spunem „Nu!” la un fel de a fi şi să spunem „Da!” ofertei lui Dumnezeu.

(3) Mai este un lucru pe care îl spune Pavel despre harul lui Dumnezeu. Nu numai că ne mântuieşte şi ne învaţă cum să trăim, dar acest har ne oferă perspectiva eternităţii: „pentru că te-am mântuit şi pentru că ai trăit frumos, vei primi răsplată la final”. Momentul reîntâlnirii cu Domnul poate să fie, dacă trăim prin harul lui Dumnezeu, un moment pe care îl privim cu bucurie. Sunt unii care îl privesc cu teamă: „Mi-e groază să mă întâlnesc cu Dumnezeu! Mi-e groază să dau ochii cu viaţa mea, cu faptele mele, cu tot ce am făcut.” Sunt alţii care spun: „Tânjesc după acest moment!” Pavel spune: „Abia aştept să vină. Pentru ca nu mi-am pierdut viaţa. Nici nu mi-am risipit-o. Ci mi-am câştigat-o! A fost o viaţă trăită pentru Dumnezeu. A fost o viaţă care va primi din partea lui Dumnezeu o răsplată eternă.”

Acesta este harul lui Dumnezeu – ne învaţă şi ne ajută să ne câştigăm viaţa, nu să o pierdem, nici s-o risipim. Dar pentru aceasta trebuie el ne dă mântuire, dar el ne ajută şi să ne sfinţim viaţa, să ne curăţim şi să creştem în Domnul.

Dar mai sunt încă două lucruri care trebuie spuse. Pavel, un specialist în harul Domnului, foloseşte acest cuvânt de peste 100 de ori în epistolele lui. Atât de marcat a fost Pavel de harul lui Dumnezeu încât, mai vorbea ce mai vorbea, mai amintea ceva despre har, mai scria ce mai scria, mai spunea ceva despre harul lui Dumnezeu. „Eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi. Nu merit să fiu numit apostolul Domnului. Dar sunt ce sunt prin harul lui Dumnezeu”, spune el.

Viaţa lui Pavel nu a fost una uşoară, fără probleme. Însă el ne spune de o problemă care a durat enorm de mult. Nu se ştie sigur despre ce era vorba. Poate nişte gânduri care îl măcinau, poate o slăbiciune în trup, însă Pavel o resimţea ca un ţepuş permanent. Şi a venit înaintea Domnului cerându-i eliberare. Dar Domnul i-a spus: „Nu!” De trei ori. De ce? Pentru că îi prindea bine ţepuşul ca să rămână smerit. „În fiecare zi, harul Meu îţi este de ajuns! Nu-ţi iau ţepuşul pentru binele tău! Ca să nu te umfli de mândrie!”

Atât de bogat este harul lui Dumnezeu, încât ajunge pentru cât avem nevoie. Are Dumnezeu, în fiecare zi a vieţii noastre, şi în fiecare clipă a vieţii noastre, suficient har pentru noi, ca atunci când ne confruntăm cu probleme, cu ispite sau cu încercări, să putem spune ca şi Pavel: „Harul Domnului ne este de ajuns! Pentru că puterea lui Dumnezeu în slăbiciune a ajuns desăvârşită!”

În fiecare zi şi în fiecare clipă ne dă Dumnezeu har. Cât avem nevoie ne dă. Foloseşte-l! Pentru că dacă nu folosim harul lui Dumnezeu, se poate întâmpla altceva. Pavel spune la un moment dat: „Dacă sunt ce sunt, sunt prin harul lui Dumnezeu. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic!” Când primim har din partea lui Dumnezeu, harul acela poate să fie un har eficient, un har care să producă rezultate, sau să fie un har zadarnic. Scriptura spune despre farisei că au zădărnicit harul lui Dumnezeu, pentru că s-au împotrivit lui Dumnezeu într-un mod sistematic.

Cum se poate zădărnici planul lui Dumnezeu? Cum poţi să faci ineficient harul Domnului? Unii gândesc că harul Domnului se înmulţeşte păcătuind: cu cît păcătuieşti mai mult, cu atât îţi dă Dumnezeu mai mult har! Pavel dezbate această problemă în Epistola către Romani: ce să facem acum, sa păcătuim? Nu, nicidecum. Pentru că atunci când primim harul lui Dumnezeu cu gând să păcătuim, zădărnicim harul lui Dumnezeu.

Atunci când Dumnezeu ne dă har, nu ni-l dă ca să păcătuim! Când ne dă har, nu ne dă ca să ne îndepărtăm de El! Dumnezeu ne dă har ca să ne sfinţim! Harul lui Dumnezeu nu ne învaţă să trăim în păcat, ci să o rupem cu păcatul. Sunt unii care zădărnicesc harul lui Dumnezeu prin faptul că primesc har şi continuăm să păcătuiască. Ne dă Dumnezeu har ca sa renunţăm la păcat şi să ne apropiem de El!

Mai este un mod prin care se poate zădărnici harul lui Dumnezeu. Râul Iordanul, de la izvor până la vărsare, formează trei lacuri. Primul este mic, neînsemnat, al doilea este unul mai mare, cunoscut în Scriptură sub numele de Marea Galileii, Lacul Ghenezaret sau Marea Tiberiadei, iar apoi Iordanul se varsă în Marea Moartă. Marea Galileii este o mare cu viaţă, acolo a avut loc „pescuirea minunată”. Cealaltă, aşa cum îi spune şi numele, este o mare plină de moarte. Acelaşi râu trece şi printr-una şi printr-alta. În prima este viaţă din plin, în a doua moarte din plin. Care este secretul? În Marea Galileii intră apă şi iese apă, în Marea Moartă intră apă, iar apa nu se varsă nicăieri.

Când ne dă Dumnezeu har, şi ne bucurăm de el, şi-l dăm mai departe altora, în noi este viaţă. Când ne dă Dumnezeu har, şi nu-l dăm altora, în noi apare moartea. Ne dă Dumnezeu har ca să dăm şi noi altora har: „Ne iartă nouă greşelile noastre, prin harul Tău, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”

Ne-a dat Dumnezeu când ne-a iertat greşelile. Când vine fratele nostru şi-şi cere iertare, să-i dăm har! Cât har ne-a dat Dumnezeu, atâta să dăm celor din jur! Dacă vrem ca să fie viaţă! Zădărnicim harul lui Dumnezeu dacă-l primim din partea Domnului şi nu dăm mai departe celor din jur. Şi când nu dăm har celor din jur, când noi, ca şi creştini, nu oferim dragoste celor din jur, în noi este moarte şi harul lui Dumnezeu este făcut zadarnic.

Pavel spune: „În mine harul lui Dumnezeu n-a fost făcut zadarnic. A lucrat harul lui Dumnezeu mai mult decât în alţii.” De ce? Pentru că atunci când m-am uitat la viaţa pe care mi-a dat-o Domnul, am zis: una am, a doua n-o mai primesc! Aşa vreau să mi-o trăiesc încât la final de istorie Dumnezeu să-mi dea răsplată. Dar nu puţină! Şi nu mică! Ci mare şi consistentă! Şi pentru asta am nevoie de harul Domnului. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dat. Şi vreau să fac parte şi altora de acest har pe care Dumnezeu l-a revărsat peste mine.”

Să ne dea Dumnezeu înţelepciune să primim harul lui Dumnezeu şi să-l folosim eficient, pentru noi, pentru familiile noastre, pentru biserica unde ne-a chemat Domnul să slujim!