În celebra lui poezie, Eminescu dorea tot ce este mai bun țării pe care el o iubea mult, România. Când iubești ceva, îi dorești superlativul și, cât îți stă în putere, îl faci să ia și ființă.

Cum ar fi dacă am pasiunea din versurile "Ce‐ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? ... Viață în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți‐o doresc!" am transpune-o și adapta-o la un context eclesial? Să încercăm un exercițiu. Deci, ce-ți doresc eu ție ...

Să ai parte de păstori, nu de ciobani.

Ps 23 - Domnul este Păstorul meu!

Păstorul are toiag sau nuia, ciobanul are ciomag sau bâtă.

Păstorul mângâie oile, ciobanul le bate, le terorizează, le intimidează.

Păstorul generează caractere, ciobanul distruge destinele.

Păstorul cunoaște nevoile oilor, ciobanul le exploatează spre binele lui.

Când o oaie o ia razna, păstorul se duce și o caută, ciobanul se gândește că e una mai puțin și că mai are destule.

Păstorul face rana și tot El o vindecă, ciobanul rănește, maltratează, înfige adâng cuțitul (poate chiar pe la spate) și nu-i pasă apoi.

Păstorul este un exemplu pentru turmă (1 Pet. 5:2-4 - preot, pastor, lideri tineret, predicatori, învățători la școala duminicală, duhovnic), ciobanul face de râs turma lui Cristos.

Ai avut parte de un păstor în viața ta? Dar cu vreun cioban te-ai confruntat?