the Lord is my Shepherd

Psalmul 23:1

Interviu cu Anne Graham

Fiica evanghelistului Billy Graham, Anne Graham, a fost intrebată cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 și i s-a pus următoarea întrebare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple așa ceva și să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?”

Anne Graham, a raspuns cu niște replici foarte logice, profunde și inspirate, precizând următoarele: Și eu mi-am pus deseori această întrebare și mi-am găsit următoarele răspunsuri.

Cred că Dumnezeu a fost și rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca și noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem și chiar Îi poruncim să iasă din școlile noastre, din guvernul și din viețile noastre, că ne descurcăm și singuri, fără ajutorul Lui. Și El, fiind un adevărat gentleman, cred că pur și simplu S-a dat, calm, la o parte. Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila și protecția Sa, dacă Îi cerem să ne lase în pace?

Cred că totul a început când Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America să devină o țară atee) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în școlile noastre, iar noi am spus OK. Cererea ei a fost aprobată și a devenit lege obligatorie în SUA.

Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în școli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți), iar noi am spus OK.

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate și stimă de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să știe ce vorbește, așa că am spus OK.

Apoi, altcineva a spus ca profesorii și diriginții nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greșesc. Iar conducătorii de școli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că școlile nu au nevoie de publicitate proastă și în nici un caz de procese. (Totuși, există o mare diferență între a disciplina și a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili etc.). Iar noi am spus OK.

Apoi, cine știe ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei școli a spus că, băieții fiind băieți, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noștri prezervative. Așa, ei vor putea să se distreze cât vor, și nu le vom spunem părinților că le-au primit de la școală. Iar noi am spus OK.

Apoi, unii dintre aleșii noștri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată atât timp cât își fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele, în viața sa privată, atât timp cât am o slujbă și economia merge bine.

Apoi, niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine. Iar noi am spus OK.

Apoi, altcineva a împins acestă apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișându-le pe internet. Iar noi am spus OK, au dreptul la liberă exprimare.

Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât distracție, nu are efecte adverse și oricum nu o ia nimeni în serios, asa că totul a mers înainte.

Iar acum ne întrebăm speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege.

Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiță ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli?

E ciudat cum oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu, și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, și nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie. Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu și de fapt ei îl urmează pe Satana, care, se știe că, la rândul lui, crede și el în Dumnezeu. E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori inainte de a le trimite și altora. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud și obscen trece liber prin online, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de muncă.

Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Cristos fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămânii.

Adaugă un comentariu

Postări

  • 2022 (12)
  • 2021 (31)
  • 2020 (27)
  • 2018 (3)
  • 2017 (1)
  • 2016 (5)
  • 2015 (4)
  • 2014 (1)
  • 2013 (7)
  • 2012 (10)
  • 2011 (12)
  • 2010 (16)

Categorii

  • Fără categorie (0)
  • Meditații biblice (35)
  • Biblia (79)
  • Etică creștină (29)
  • Misterioasele căi ale Domnului (32)
  • Misiune creștină (6)
  • Când Cristos va reveni (2)
  • Software (1)
  • Apologetică (8)
  • Cursuri (4)
  • Gândul de duminică (11)
  • Sărbători creștine (12)
  • 21 zile de post și rugăciune (32)