Dacă există o provocare consistentă la adresa creștinismului contemporan, aceasta ține de identitatea lui în cadrul multiculturalismului așa de la modă și comod. Atunci când creștinismul a încetat să mai fie considerat o relație personală cu un Dumnezeu autentic și a fost (auto)promovat intens ca o entitate politică, economică sau chiar militară, problema identității și a relevanței lui a fost pusă sub semnul întrebării.

Nu este rostul acestui articol să apere creștinismul de eșecurile lui, dar totuși merită amintit răspunsul oferit celor care compară (uneori cu intenții curate și pe bună dreptate) erorile și excesele creștinilor de-a lungul istoriei cu ale altora. Și răspunsul sună așa: atunci când fasciștii, comuniștii, sau musulmanii omoară oameni nevinonați sau pornesc războaie ei fac asta în conformitate cu idealurile lor și cu directivele trasate de liderii lor. Când creștinii au făcut astfel de lucruri (cruciade, inchiziție, lupte fratricide ș.a.) au facut-o călcând învățătura Mântuitorului și depărtându-se categoric de principiile creștinismului. Niciodată Cristos nu a cerut și nu cere jertfe umane, nici trădări în numele unor scopuri efemere. Din contră.

Lângă acestea am mai putea adăuga excesele bine cunoscute ce țin de îndobitocirea poporului, de manifestări păgâne sau semi-păgâne ce sunt promovate drept creștinism autentic, de transformarea unor comunități eclesiale în SRL-uri personale ale unor indivizi, de folosirea amvonului în cu totul alte scopuri decât proclamarea unui Cuvânt autentic care să hrănească Turma lui Cristos. Și enumerările pot continua. Toate aceste derapaje au adus însă creștinismului un mare deserviciu și o amprentă de care greu se poate dezlipi - creștinismul este o religie demodată, medievală, retrogradă. Iar epoca noastră este una a prosperității post-creștine.

Și totuși există o soluție: un „creștinism evanghelic” - un creștinism care are la bază 2 piloni pe care se fundamentează crezul și practica creștinului: învierea din morți a lui Cristos + Scriptura este Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Fără învierea lui Cristos din morți, creștinismul este mort. Predicarea Evangheliei nu are sens, misiunea creștină este nerelevantă. Fără o proclamare clară și fără echivoc a Scripturii de la amvoanele Bisericilor poporul este dus în rătăcire, iar sunetul trâmbiței generează haos. Un haos aproape omniprezent în Europa ce a golit bisericile și generează monștrii contemporani.

Mai trebuie observat încă un lucru. Niciodată, de-a lungul istoriei, creștinii și creștinismul nu au fost scutiți de diferite atacuri. Însă în ultimul timp, cel puțin în lumea civilizată, aceste atacuri au vizat cu perseverență persoana lui Isus Cristos și Scriptura. L-au făcut pe Cristos în fel și chip: că a fost un simplu învătător, că a fost un afemeiat, chiar homosexual, unii au zis că nici nu a existat, sau dacă a existat nu a suferit pe cruce ci a avut o viață normală și o înmormântare normală (vezi așa zisul mormânt descoperit la Ierusalim), alții au susținut că ar fi emigrat din Țara Sfântă pe meleaguri europene (vezi Codul lui Da Vinci), sau americane (vezi mormonii). Orice, numai să fie detronat din pretențiile exclusiviste pe care le-a afirmat - „Eu sunt singura cale către cer” (Ioan 14:6), „Eu voi învia și mă voi înălța la cer” (Ioan 11:25 și Matei 26:32), „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10:30), „Eu sunt de acceași natură cu Dumnezeu” (Matei 26:63-64) și altele. Toate aceste atacuri vizează în ultimă instanță învierea Sa din morți. Nimeni nu afirmă asta explicit, dar asta se urmărește. Pentru că dacă în mentalul colectiv demontezi acest pilon, atunci creștinismul poate fi o religie ca oricare alta și, dacă nu-ți place, o poți arunca la coș. Dar Cristos a înviat din morți. Și un creștin evanghelic trebuie să fie conștient de valoarea acestui adevăr și să nu-i fie rușine în a-l susține, a-l afirma și a-l promova.

Eu sunt un creștin evanghelic. Nu mă identific cu nici un exces al elitei eclesiale de orice orientare ar fi ea. Nu susțin și nu promovez nici o/un comunitate/grup/gașcă creștin(ă) al cărei crez și practică nu se regăsesc în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Sunt fidel Scripturii și resping bibliolatria. Cred Scriptura, o proclam, o promovez și mă lupt să o împlinesc. Lupta mea este să o cunosc bine și să o aplic corect. Sunt deschis oricărui tip de dialog și caut să-mi justific credința prin argumentele oferite (fides quaerens intellectum). Și toate acestea pentru că a avut loc o înviere din morți a lui Cristos care a schimbat cursul istoriei. Înviere care a validat învățătura lui Cristos și mesajul creștin, și a demonstrat că pretențiile divine pe care Isus Cristos le-a avut sunt autentice și de nezruncinat. O înviere din morți și un Cuvânt autentic care poate face diferența între un creștinism mort și unul viu, între unul de formă și unul autentic.

Soli Deo Gloria!