Cazul Monica Ridzi a stârnit ceva valuri aceste zile prin refuzul președintelui de a-i acorda grațierea. Președintele nu și-a argumentat public decizia, de fapt nici nu este obligat s-o facă. Iar Monica Ridzi a ieșit public cu o scrisoare în care și-a explicat demersul și a lansat anumite acuzații. Rostul acestei postări nu este dezbaterea politică, ci analiza unei perspective biblice asupra evenimentului. Cu alte cuvinte, ce ar fi făcut Cristos dacă ar fi fost în locul meu? Ar fi grațiat-o pe Monica Ridzi condamnată la 5 ani de închisoare care are 2 copii minori, sau nu? Să încercăm un răspuns.

În acest caz avem a face cu 2 perspective diametral opuse: una justițiară care pune accentul pe dimensiunea educativă și efectul preventiv al pedepsei asupra comunității, iar a doua ce accentuează nevoia fundamentală a omului căzut de a primi har. Să le explicăm:

1. O grațiere în acest caz este privită ca o încurajare a infracționalității. Vorbim în mod deosebit de cazul femeilor care după ce săvârșesc furăciunea, dau naștere la 1-2 copii pe care-i vor folosi ulterior ca scut uman în fața justițiarilor - intenția finală fiind absolvirea de pedeapsă. Un caz asemănător este Crinuța Dumitrean. Adică tu, Ioan Oltean, îți pui amanta să facă șmecherii pe la ANRP și apoi rămâne fata însărcinată - și uite-așa toată lumea va fi fericită. Este demn de reținut că Monica Ridzi a născut cei 2 copii după ce s-a început urmărirea penală. Se știa bolnavă și era conștientă că boala ei are mari șanse a fi mostenită de copii ei. În consecință, o grațiere în acest caz ar crea un precedent și ar avea efect pervers asupra societății. Sunt foarte multe exemple în Scriptură în care dimensiunea preventivă la nivel comunitar a pedepsei este luată în calcul atunci când se decide cuantumul pedepsei (vezi cazul Acan - Iosua 7:20-26, David - 2 Samuel 12:7-14, curvarul din Corint - 1 Corinteni 5:1-5). Aceasta este perspectiva justițiară.

2. A doua perspectivă are în vedere faptul că una din nevoile fundamentale ale omului căzut în păcat este nevoia de a primi har. Cristos a venit printre noi ca să ne aducă har. Și nu orice fel de har, ci har după har (Ioan 1:16). Și harul pe care-l primim de la Cristos suntem chemați să-l dăm mai departe. Nici unul dintre noi nu poate să suporte la infinit povara consecințelor deciziilor greșite luate de-a lungul vieții. Iar, în ciuda tradiției populare, Scriptura ne învață că faptele bune nu pot compensa faptele rele, deoarece faptele bune reprezintă normalitatea, nu un exces al ei (Efeseni 2:10). Cu alte cuvinte, atunci când facem fapte bune noi facem ce trebuie să facem, iar când facem o faptă rea generăm un deficit în viața noastră. Deficit care aduce după sine consecințe. Iar aceste consecințe ne strivesc, dacă nu există har. Chiar și atunci când apare pedeapsa pentru răul făcut, pedeapsa nu rezolvă nimic dacă nu există har iertător. Iadul este plin de oameni care suportă o eternitate consecințele faptelor lor rele - și tot nu sunt eliberați de acolo. Cu alte cuvinte, pedeapsa este consecința faptei rele, pe când iertarea aduce după sine și reabilitarea păcătosului. Prin harul pe care-l ofer îl repun pe cel căzut în starea în care fusese anterior căderii lui.

Noi toți avem nevoie de harul iertător. De iertarea Domnului și de iertarea semenului nostru. De harul Domnului și de grațierea semenilor. Ceea ce Monica Ridzi a invocat a fost o măsură de har. Numai că aici sunt două probleme. Pot să ofer har numai dacă am beneficiat și eu de el. Harul oferit provine numai din cel primit, pentru că izvorul harului nu este în mine, ci în Cel ce L-a adus din belșug. Dacă nu-l primesc, nu-l pot oferi. Iar a doua problemă ține de modul în care este folosit harul. Unii îl invocă pentru a păcătui mai cu spor (Romani 6:1-2). Alții îl zădărnicesc, tratându-l șmecherește (1 Corinteni 15:10). Iar alții îl fac eficient în viața lor (Tit 2:11-13). Harul acordat nu trebuie să fie zadarnic. Trebuie acordat cu discernământ.

Așadar, avem 2 perspective. Amândouă biblice și cu deplină justificare. Și totuși dacă trebuie să decidem, cum alegem? Cineva a spus odată: când sunt pus în astfel de situații prefer să greșesc acordând har, decât să fiu prea justițiar. Întrebarea pe care o naște un astfel de argument ține de biblicitatea lui și de coloana vertebrală a celui ce l-a propus. Pe de altă parte, glasul străzii cere nu numai pâine, ci și circ. Un circ în care actorii sunt tocmai cei care au zămislit fiecare act al piesei scrise acum de DNA. Așadar, care este soluția? Cu ce a greșit Monica Ridzi în demersul ei? Ce ar fi trebuit să facă pentru a obține clemența dorită?

Consider că, indiferent de argumentele președintelui, în demersul d-nei Ridzi a lipsit un element extrem de important. Această lipsă este evidentă în scrisoarea publică pe care tocmai a emis-o, dar și din documentația dosarului de grațiere așa cum este cunoscut publicului. Minusul demersului este faptul că a cerut har, dar cererea ei a ascuns un adevăr. Ea nu a recunoscut totul. Practic, prin grațerea invocată ea spera să i se ierte și ce nu a mărturisit. Și aici mă refer la cele afirmate mai sus, și anume la scutul uman pe care a intenționat să și-l creeze prin nașterea celor 2 copii. Gestul ei sună a act de manipulare sentimentală. A tras de proces vreo 5 ani timp în care a făcut 2 copii și a primit apoi 5 ani. Nu era mai bine să facă invers? Să recunoască totul de la bun început, primea mai puțină pedeapsă, poate era și grațiată de fostul președinte, iar apoi aducea pe lume copiii. Și dacă a făcut tot ce a făcut, nu era mai bine să recunoască șmecheria la care a apelat? A cerut clemență învocând în mod deosebit copiii pe care-i are. Să înțelegem că exact pentru asta a tergiversat procesul pentru a-i avea și a-i folosi ca scut uman? Este prea evident acest fapt. Nu pentru nașterea de copii este condamnabilă d-na Ridzi, ci pentru motivul pervers care a acompaniat acest demers. Al ei și al familiei ei. Nu este nici o diferență între cei care dau naștere copiilor având, pe lângă alte motivații, și gândul că într-o zi vor constitui niște surse de venit (alocație), sau vor putea fi folosiți ca scuturi umane în războaiele pe care le port cu alții, sau vor fi viitorii kamikaze împotriva adversarilor. Este adevărat că Scriptura vorbește despre copii ca despre niște săgeți în tolba unui războinic (Psalmul 127:3-5), însă aplicabilitatea nu stă în faptul că mă folosesc de ei pentru interese meschine, ci prin educația pe care le-o dau ei vor putea să-și înfrunte vrăjmașii (ai lor, nu ai mei!) și în felul acesta comunitatea o va duce mult mai bine.

Scriptura ne învață că un singur păcat nu este iertat de Dumnezeu. Și acesta este păcatul nemărturisit (1 Ioan 1:9). Cum poți invoca harul dacă nu mărturisești ce trebuie mărturisit? Păcatul asumat și mărturisit poate beneficia de harul iertător pentru că numai în acest fel are un efect benefic asupra societății. Nimic nu are o influență pozitivă mai puternică în societate decât un om iertat și transformat. Unul care a primit harul iertării pentru că a îndeplinit condițiile și l-a folosit eficient.