În Coreea de Nord o învățătoare i-a ademenit pe copii la următorul joc: fiecare dintre ei să meargă acasă și atunci când părinții sunt plecați sau se odihnesc să caute peste tot în casă o carte mare cu coperți negre. Să caute atent în cele mai ascunse locuri și fără să ridice vreo bănuială asupra intenției lor. Dacă vreunul dintre ei va găsi o astfel de carte, trebuie să o aducă a doua zi la școală și va fi premiat în fața clasei cu o răsplată deosebită. A doua zi câțiva copii sunt scoși în fața clasei și premiați de către învățătoare. După școală toți elevii pleacă acasă, iar unii dintre ei se abia așteptau să spună părinților despre jocul câștigat și premiul primit. Însă când au ajuns la casele lor, acasă nu mai era acasă. Părinții erau deja pe drum către un lagăr de muncă forțată unde fuseseră condamnați pentru deținere ilegală de Biblii.

Aparent un joc inofensiv jucat de niște copilași nevinovați și cu o inimă deschisă a dus în final la o tragedie care le vor marca restul vieții nu numai părinților lor, dar și lor. Cu siguranță, ar fi fost bine ca acei copii să povestească părinților despre cele întâmplate la școală. Însă vârsta lor, naivitatea lor specifică, manipularea la care au fost supuși îi poate scuti pe deplin de vinovăția faptei lor. Nu tot așa putem afirma despre învățătoare, nici despre un regim care a reușit să producă astfel de monștri.

Dacă o astfel de poveste tragică ar fi avut loc numai în acel blestemat de stat comunist, am putea dormi oarecum liniștiți. Nu stă în puterile noastre să schimbăm lucrurile în Coreea de Nord. Ce putem face este să ne rugăm ca astfel de incidente să nu se mai repete și Domnul să-i aibă în pază pe cei ce trec pe astfel de drumuri. Dar nu numai în Coreea de Nord se întâmplă astfel de tragedii. Familia Bodnariu din Norvegia trece în aceste zile prin momente asemănătoare. Iar deciziile autorităților sunt perfect acoperite de legile țării. În Norvegia nu părinții decid cum să-și crească copii, ci statul. Chiar dacă sunt ai tăi, creșterea copiilor este strict reglementată de stat. Și nerespectarea tuturor cerințelor, unele dintre ele de o absurditate ieșită din cadrul bunului simț creștinesc, poate duce la căderea din drepturi.

Am mai aflat și alte excese din aceeași categorie. Pe vremea comunismului statul încerca să intre în intimitatea unor familii folosindu-se de naivitatea și sinceritatea copiilor (CNSAS-ul oferă suficiente dovezi). Un pastor obișnuia să afle despre anormalitățile dintr-o familie interogând copiii atunci când aceștia erau la grupa de copii la biserică, departe de părinți. Acesta mărturisea că cele mai valoroase informații le-a obținut pe această cale. Și exemplele pot continua.

Toate aceste povești triste au în comun câteva lucruri. Să le enumerăm:

1. Disprețul față de familie, ca și nucleu al societății, ca și creație a lui Dumnezeu. Nu societatea a fost prima, ci familia. Iar orice lege, sau regulament care lovește în normalitatea acestei instituții divine, este în final un atac la adresa lui Dumnezeu. Din nefericire, asistăm în ultimul timp la tot mai multe atacuri concertate împotriva instituțiilor divine: familia și biserica.

2. Eliminarea standardelor divine din definiția familiei. Între ascultarea de oameni și ascultarea de Dumnezeu, Scriptura e foarte clară în ce privește alegerea creștinului. Familia creștină presupune respect reciproc, mediu încurajator, dragoste și purtare de grijă, dar și disciplinare atunci când e nevoie. Dumnezeu ne disciplinează atunci când greșim și ne cere și nouă să procedăm la fel. Disciplinarea biblică este sănătoasă și productivă.

3. Individul este un instrument educat în scopul progresului de mâne al societății. Individul nu are voie să-și gândească rostul și destinul în afara comunității în care a fost să aparțină. El nu are un destin etern pe care trebuie să și-l urmeze, nu are voie să aibă valori și principii în afara celor promovate de societate. Societatea este și trebuie să fie dumnezeul lui. Oricine îl împiedică în a performa acestui ideal trebuie înlăturat. Aceste lucruri ar suna bine dacă omul ar fi fost o mașină mai mult sau mai puțin complicată. Dar el este mult mai mult. Suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar acest dat aduce după sine o dezvoltare armoniosă numai în cadrul instituțiilor divine: familia și biserica. Orice altceva este străin de planul lui Dumnezeu și de natura noastră.

De-a lungul istoriei, creștinii au fost de foarte multe ori obligați să aleagă între Cristos și Cezar. Uneori alegerea lui Cristos a adus după sine martirajul. Alteori deposedarea de toate cele agonisite, pribegirea pe meleaguri străine, sau pierderea celor dragi. Niciodată însă adevărații urmași ai lui Cristos nu s-au lepădat de El. Au înțeles că aceasta este crucea lor care purtată cu credincioșie aduce o răsplată eternă. De aceea privesc cu toată admirația pe frații noștri în credință din Coreea de Nord cărora le este încercată din greu credința.

Pe de altă parte, au fost situații în care persecuția i-a împins pe creștini către alte meleaguri în care au putut trăi în pace. Domnul chiar recomandă această variantă daca este cu putință. Prin urmare, dacă văd că legile țării unde locuiesc mă împiedică să trăiesc o viață de credință așa cum o înțeleg eu, am cel puțin 3 variante: (1) fie încerc să schimb legile pentru a le face compatibile cu credința mea; (2) fie îmi exercit convingerile și mă expun unui posibil martiraj cu toate consecințele de rigoare; (3) fie plec pe alte meleaguri. Dacă am ales calea martirajului, atunci trebuie să mă asigur că nu este un martiraj gratuit, unul căutat cu lumânarea. Dacă am ales să plec, trebuie să-mi definesc clar motivațiile pe care le am.

Creștinul nu este numai cetățean al acestui pământ, el este în primul rând un cetățean al cerului. El este un „străin și călător” pe acest pământ. Și nimic nu trebuie să-i anihileze sau să-i intoxice această perspectivă. Voi încerca să trăiesc cât pot de bine în contextul actual al acestei lumi fără să-mi fac din ea un loc etern. Îmi voi aduna comori în cer conștient fiind de faptul că tot ce este aici va trece. Și voi promova cu toată convingerea adevărul biblic așa cum ne este el revelat în Scripturile divine.