Atunci când suntem ofensați de frații noștri, suntem chemați să iertăm. Dar iertarea presupune 2 pași ce nu trebuie confundați, nici amestecați: spiritul iertător + acordarea iertării. Mai mult, rugăciunea Tatăl nostru stabilește o echivalență între modul în care iartă Dumnezeu și cum iertăm noi.

Dumnezeu are un spirit iertător, dar acordă iertarea numai celui ce se pocăiește și o invocă.

Exod 34:6-7 „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu ... care ... iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.” - dacă iartă, de ce totuși consideră vinovat pe cel ce a greșit?

Ps. 32:5 „Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Și Tu ai iertat vina păcatului meu.” - vinovăția păcatului mărturisit este iertată.

1 Ioan 1:9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” - un singur păcat nu este iertat = păcatul nemărturisit.

Despre spiritul iertător vorbește Domnul Isus la finalul rugăciunii Tatăl nostru, când spune: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” Spiritul iertător ne eliberează de ură, de răzbunare, de mândrie, de suspiciune și altele asemenea. Când ni se greșește, noi trebuie să aruncăm eroarea în mâna Domnului pentru că El este răzbunătorul nostru. Astfel suntem liberi și putem merge înainte.

Despre acordarea iertării vorbește Domnul Isus în pasaje în care condiționează iertarea de invocarea ei: „Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: «Îmi pare rău!» să-l ierți.” Acordarea iertării fără pocăința celui care a greșit este nebiblică. Ceva de genul, eu am greșit și sunt prea mândru ca să-mi cer iertare, dar Dumnezeu, pentru că e bun, este obligat să-mi șteargă toate datoriile și să mă bage în ceruri. O astfel de mentalitate denotă superficialitate.

Același logică o găsim și în Matei 18:15-17 unde Domnul Isus ne poruncește să-l socotim pe care nu se pocăiește „ca un păgân și ca un vameș”. Scriptura nu este opțională și trebuie să fim atenți la nuanțele ei pentru a nu o trata superficial.

Un exemplu frumos este cazul lui Iosif din VT. Frații lui și-au bătut joc de el. În public. L-au aruncat într-o groapă, apoi l-au vândut, fiind indiferenți față de suferința lui. A fost bun Iosif că le-a adus mâncare, dar acum e cazul să fie pomenit în rândul celor morți. Din cauza descoperirilor divine, l-au acuzat de prea mult ego, că prea știe el ce va fi și cum va fi. Și că merită o corecție pe măsură. Să-și bage mințile în cap.

Cu toate acestea, cu toate suferințele îndurate, Iosif nu a fost ranchiunos pe frații săi. Domnul a fost cu Iosif și el a jucat astfel încât să-i aducă pe frații lui în situația să-și dea seama de eroarea lor și să-și ceară iertare. Am putea spune că i-a forțat pe frații lui să iasă din confortul lor strâmb cu care s-au amăgit. La final ei vin și spun: „O, iartă nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor!”

Iosif nu se răzbună, el a înțeles că Dumnezeu a schimbat răul programat de alții înspre bine: „Fiți fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” (Geneza 50)

Spiritul iertător nu se negociază. Acordarea iertării, da. Pentru că așa procedează și Dumnezeu.

Domnul să ne ferească de indiferența și superficialitatea care omoară. Să exersăm o gândire biblică, singura care aduce sănătate în Trupul lui Cristos.