the Lord is my Shepherd

Psalmul 23:1

Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului

Garda romană la mormântul lui IsusTexte biblice: Matei 27:62-66 , Luca 23:56

Suntem tentați uneori să judecăm moralitatea unui act din perspectiva rezultatului imediat. Dacă se obține un rezultat bun, atunci fapta trebuie apreciată. Dacă rezultatul este negativ, atunci fapta trebuie condamnată.

Ziua de sâmbătă ne învață că nu este bine să judecăm întotdeauna lucrurile așa. Impactul pe termen lung al faptelor noastre este mult mai valoros și important decât rezultatul imediat.

Dacă ne uităm numai la rezultatul imediat, jertfa lui Cristos de pe cruce a fost un dezastru total. Ucenicii L-au părăsit, unul s-a lepădat de El, altul s-a spânzurat. Femeile boceau și toți ucenicii tremurau de frica iudeilor. Toate speranțele s-au ruinat. Totul era distrus. Iar Domnul era mort și pus într-un mormânt păzit de o gardă romană. Nicicum nu se putea termina mai rău. Și totuși, nu acesta a fost finalul. După ziua de sâmbătă, a urmat duminica învierii.

Uneori e nevoie să așteptăm în tăcere ajutorul Domnului. Tot ce ține de noi am făcut. Mai mult de atât nu se putea. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să așteptăm ca Domnul să lucreze așa cum știe El mai bine. În ziua de sâmbătă, Dumnezeu a continuat să lucreze chiar dacă nu s-a văzut. Pocăința lui Petru își făcea efectul, planurile oamenilor răi erau duse mai departe pentru ca victoria să fie și mai frumoasă. Cum ar fi arătat ziua învierii dacă preoții nu-i cereau lui Pilat să pună garda la mormânt?

Când putem face ceva, trebuie să facem. Să facem cerând ajutorul Domnului peste lucrarea mâinilor noastre. Dar sunt momente când nu mai putem face nimic. Și atunci e bine să așteptăm în tăcere ajutorul Domnului. El va veni, să nu ne pierdem speranța! Dumnezeu este în control chiar și atunci când lucrurile par scăpate de sub control. La vremea Lui, El va lucra în mod miraculos și bucuria va cuprinde inimile noastre pe deplin.

Ziua de sâmbătă a fost numai 1 zi. Bucuria învierii dăinuiește de 2000 de ani.

Postări

  • 2022 (12)
  • 2021 (31)
  • 2020 (27)
  • 2018 (3)
  • 2017 (1)
  • 2016 (5)
  • 2015 (4)
  • 2014 (1)
  • 2013 (7)
  • 2012 (10)
  • 2011 (12)
  • 2010 (16)

Categorii

  • Fără categorie (0)
  • Meditații biblice (35)
  • Biblia (79)
  • Etică creștină (29)
  • Misterioasele căi ale Domnului (32)
  • Misiune creștină (6)
  • Când Cristos va reveni (2)
  • Software (1)
  • Apologetică (8)
  • Cursuri (4)
  • Gândul de duminică (11)
  • Sărbători creștine (12)
  • 21 zile de post și rugăciune (32)