Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus!

O biserică a fost vizitată de un frate care, pe lângă faptul că era un bun cunoscător al Scripturii, era și un specialist în biologie. Păstorul, cunoscându-l pe acesta, l-a invitat să predice în acea zi.

Predica a fost despre ... câinii din Scriptură. Și a început fratele nostru să ia la rând toți câinii care apar în Scripturi, ce rol au avut și, dacă era cazul, ce calități deosebite aveau.

Săptămâna Patimilor, cuprinsă între Duminica Floriilor și Duminica Învierii este cea mai bogată perioadă din viața Domnului Isus. Toți evangheliștii, Matei, Marcu, Luca și Ioan, rezervă o bună parte din scrierile lor acestei săptămâni. Domnul Isus a trăit 33-34 ani, iar ultimii 3.5 ani i-a petrecut pregătindu-i pe cei 12 ucenici pentru lucrarea de evanghelizare a întregii lumi. Din cei 3.5 ani, ultima săptămână are o importanță aparte. Este săptămâna în care are loc apogeul misiunii Domnului Isus – jertfa de pe Calvar și învierea din morți.

În săptămâna care urmează, vom trece în revistă evenimentele care au avut loc în fiecare zi, așa cum sunt prezentate de evangheliști, și le vom însoți cu o scurtă meditație. Fie ca acest pelerinaj biblic să ne fie de folos și să ne pregătească sufletele pentru cea mai importantă sărbătoare a creștinilor: Învierea Domnului Isus Cristos din morți.

Așadar, în prima zi, în Duminica Floriilor, au avut loc următoarele evenimente:

„Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21)

Cu toții știm că, din când în când, trebuie să trecem prin diferite testări. La școală avem teze și examene. Mașina trebuie verificată periodic și reparat ce este nevoie. La spital dacă ajungem trebuie să facem niște analize medicale. Acum, dacă am intrat în contact cu un suspect de COVID-19, e important să fim testați. Nu tot timpul suntem supuși la testări, ci numai atunci când trebuie sau când este hotărât de autorități.

La fel este și în viața de credință. Din când în când Domnul nostru decide să ne testeze. O astfel de perioadă nu este foarte plăcută – Petru vorbește în 1 Pet. 1:6 despre întristarea generată de încercare. Dar mai e ceva foarte important: încercarea este făcută să creștem în viața de credință. După cum orice examen pe care-l trecem cu bine ne propulsează pe o treaptă superioară a vieții, tot așa trecerea cu bine a testelor la care Domnul ne supune aduce binecuvântări speciale în viața noastră (1 Pet. 1:7-9).

Ne aflăm deja în a treia duminică în care serviciile divine sunt suspendate. După cum arată lucrurile, se pare că perioada acesta se va prelungi pe mai multe duminici. Probabil că niciunul dintre noi nu ne-am gândit că vom trăi astfel de vremuri – să se închidă ușa bisericii și să nu ne putem închina acolo. Nu este ușor, dar trebuie să știm că atunci când Dumnezeu îngăduie să se închidă o ușă, El deschide o altă ușă.

Noi nu știm cine se află cu adevărat în spatele acestei pandemii, dacă e vreo mână criminală, sau este un accident regretabil, dar știm că nici un eveniment nu-L ia prin surprindere pe Dumnezeu. Dumnezeul nostru cunoaște trecutul, prezentul și viitorul. Astfel că nimic și nimeni nu-L surprind pe Atotputernicul și Omniscientul Dumnezeu revelat în Scripturi. Mai înainte de întemeierea lumii, El a știut că în primăvara anului 2020 ușile multor biserici se vor închide pentru o vreme și a pregătit pentru fiecare dintre noi o soluție în aceste timpuri.

Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul (Iov 33:14).

Acum Dumnezeu vorbește în alt fel. Și omenirea e obligată să ia seama. Toată tehnologia, știința, banii și puterea s-au dovedit ineficiente în fața unui virus de ~150 nm diametru (dacă punem 7000 unul lângă altul abia avem 1 milimetru). Altfel spus, ca să vezi cum vorbește Domnul, trebuie să deschizi ochii bine de tot.

Psalmul 1:1-2: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori, ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!

Ce se întâmplă acum în lume este război mondial. Nu este un război convențional, așa cum îl știm din cărțile de istorie. Ci un război care se poartă cu alte arme decât cele clasice. Și ca în orice război sunt unii care câștigă și alții care pierd. Sau se pierde într-un domeniu, dar se câștigă în altul.

O meditație generată de criza COVID-19 pornind de la bine-cunoscuta afirmație a lui David din Psalm 23: „Chiar dacă ar fi să umblu prin Valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.”

„Valea umbrei morții” este numele unei porțiuni din drumul care lega în vechime Ierusalimul de Ierihon. În acel loc, drumul trece printr-o vale adâncă și destul de periculoasă din cauza tâlharilor care îi atacau deseori pe trecători. Evenimentul relatat de Domnul Isus în Pilda Bunului Samaritean a avut loc exact în această zonă. Într-adevăr, călătorul nostru a văzut moartea cu ochii, dar a fost salvat de un străin.

În Ezra 7-8 ne este relatată întoarcerea celui de-al doilea val de repatriați din robia babiloniană. Cărturarul Ezra a fost liderul acestui grup. Un lucru demn de a fi remarcat este faptul că relatarea biblică conține de 6 ori expresia: „Mâna Domnului era peste Ezra” (inclusiv derivatele ei: 7:6, 7:9, 7:28, 8:18, 8:22, 8:31).

Autorul nu omite să ne explice și motivația din spatele acestei binecuvântări speciale, și anume o decizie pe care Ezra a luat-o cu ceva timp în urmă: „Căci Ezra își pusese inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să învețe pe oameni în mijlocul lui Israel legile și poruncile.” (7:10).

În Israel se sărbătorește marți, 10.03, sărbătoarea Purim. Câteva lucruri despre acest eveniment:

1. Cu toate că Estera este o carte în care nu apare deloc numele lui Dumnezeu, istoria descrisă este o demonstrație a providenței divine. Acest lucru îl afirmă și Mardoheu când îi spune Esterei: „Să nu-ți închipui că numai tu vei scăpa dintre toți iudeii pentru că ești în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, și tu și casa tatălui tău veți pieri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?”

Planul de pace propus de președintele SUA pentru Israel și Palestina cuprinde o afirmație foarte importantă care mișcă istoria înainte înspre împlinirea profețiilor biblice legate de revenirea lui Isus Cristos. Președintele SUA, Donald Trump, nu este un sfânt, ci este, am putea spune, un fel de Cir al sec. al XXI-lea.

Cir, împăratul Persiei (559-529 î.Cr.), după ce și-a extins imperiul cucerind printre altele și Babilonul, a dat un decret prin care evreii aflați în robia babiloniană puteau să se reîntoarcă în țara lor și să-și reconstruiască Templul (2 Cron. 36:22-23, Ezra 1). În Isaia 45:1-13 este o profeție scrisă cu aprox. 150 ani înainte de a se împlini, în care Cir este numit unsul Domnului (singurul ne-evreu din Biblie numit astfel). După cum Domnul a mișcat inima lui Cir, cel mai puternic om la acea vreme, și acesta a dat un decret ce a dus la împlinirea profețiilor despre încheierea exilului după 70 ani (606-536 î.Cr.), tot așa acum Dumnezeu a mișcat inima președintelui SUA și prin planul de pace propus se deschide drumul către reconstrucția Templului din Ierusalim.

Dar despre ce anume este vorba?

Întrebarea ce apare pe buletinul de vot de la Referendumul din 6-7 oct. 2018 este în conformitate cu Constituția României art. 151 și Legea 3/2000 art. 7.

Întrebarea va fi: „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției în forma adoptată de Parlament?”

Iar Legea de revizuire a Constituției modifică art. 48, alin. 1 în sensul că: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un BĂRBAT și o FEMEIE, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Prin urmare, putem trage urmatoarele concluzii:

Suntem, așadar, trei milioane de medievali, fanatici, fundamentaliști și mai ales criminali, pregătiți să ardem pe rug niște conaționali diferiți ca orientare sexuală... Așa ne vede Noul Agitprop (Declic & Papaya niște biete instrumente ale rețelei globaliste).

Pentru că mai suntem încă liberi să votăm ce ne trece prin cap și pentru că mai suntem încă slobozi la gură, ne trezim tratați ca niște ucigași. Da, chiar noi, cei care iubim viața, chiar noi, cei care protejăm copilul din clipa concepției lui, da, noi suntem văzuți ca niște bestii cu sânge pe mâini!

Pentru ca mântuirea să ajungă la fiecare om, Dumnezeu are nevoie de oameni care să pregătească calea către aceștia. Unul dintre ei a fost Ioan Botezătorul care a pregătit calea Mântuitorului. Scopul misiunii lui nu a fost numai de antemergător al lui Cristos, ci și împlinirea unei profeții din Vechiul Testament care spune: „Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările. Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, și drumurile zgrunțuroase vor fi netezite. Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” (Luca 3:4-6)

Așadar, înțelegem că sunt 4 lucruri care condiționează răspândirea Evangheliei până la marginile pământului:

Recent, în spațiul public, a apărut o idee năstrușnică cum că Isus Cristos nu a abordat în niciun fel păcatul homosexualității. Prin urmare, susțin unii, dacă El a tăcut, trebuie să tăcem și noi.

Care este răspunsul nostru?

Este adevărat că Isus Cristos nu a abordat explicit păcatul sodomiei, cum nu a abordat multe altele, de exemplu păcatul pornografiei. Iar motivul este simplu: pentru ucenicii și ascultătorii Lui, homosexualitatea nu era de actualitate. Acest păcat este clar condamnat în Vechiul Testament, iar fenomenul nu exista în poporul evreu din acele vremuri.

Totuși, la o citire atentă a Scripturii, vedem că Mântuitorul nu a trecut sub tăcere acest păcat.

Ce predică ai vrea să auzi la slujba de Înviere? Sau ori de câte ori vine vorba de subiectul învierii Domnului? Este demn de observat faptul că tipul mesajului depinde de starea ascultătorilor și de nevoile lor, dar nu diferă mult față de predicile din Ziua Învierii. Iar mesajul își atinge scopul numai în cazul celor care caută sincer Adevărul.

De la basm/necredință la credință drumul trece printr-o stare definită drept „uimire”, „mirare”, sau „nu știau ce să creadă” (Luca 24:4, 12, 22-24, 41). Este o stare în care zidurile necredinței sunt atât de zdruncinate încât nu mai ești sigur de nimic, te afli într-o confuzie spirituală, un fel de agnosticism. Ce observăm este că într-un fel se predică celor necredincioși/ateilor, altfel celor uimiți/mirați/agnosticilor și altfel celor ce au credință/credincioșilor autentici.

Ce fac atunci când văd că fratele meu a păcătuit, sau că, din contră, performează în Împărăția Domnului? Principiul GIGO spune că deciziile mele sunt rezultatul crezului meu, al principiilor de viață, dar și că deciziile mele vor avea impact asupra fraților mei și în Biserica lui Cristos. Pot acționa precum Bunul Păstor, sau precum omul rău cu neghina. Pot ajuta la îmbunătățirea performanței mlădiței roditoare, sau pot arunca zâzanie și provoca învrăjbirea altora. Pot privi Biserica lui Cristos ca un loc unde sunt chemat să-i slujesc pe frații mei cu darurile primite, sau o pot trata ca un SRL în care să fac tot ce vreau. Pot pune Împărăția Domnului mai presus de orice, sau pot lăsa ca interesele personale, de gașcă sau chiar oculte să-mi călăuzească pașii. Pot dori binele etern al fratelui meu și al Bisericii lui Cristos, sau pot să-l împing să-și îngrope talantul. Asta depinde de modul în care L-am cunoscut și înțeles pe Cristos. Atât.

Dat fiind faptul că anumite evenimente eclesiale au determinat poziționări diferite, m-am gândit să lansez o listă deschisă în care să încercăm să definim „bunul simț eclesial”. Nu este o listă exhaustivă, dar este una de start. Ce mă învață bunul simț că pot face sau nu în și cu Biserica lui Cristos? Bunul simț nu este opțional, este obligatoriu pentru oricine vrea să se relaționeze corect și decent Bisericii lui Cristos. Trebuie învațat și dezvoltat. Dacă nu, omul este fără bun simț, adică un ne-simțit. Așadar, deschidem o listă și așteptăm sugestii de completare.

Bunul simț eclesial ne învață că păcatul făcut în privat se rezolvă în privat, iar păcatul public trebuie rezolvat în public. Pocăința urmează păcatului atât în ce privește gravitatea, cât și a impactului avut. A rezolva în privat un păcat public fără a face publice deciziile tale este imoral.

Sâmbătă, 23 ian. 2016, de la 12-14, este organizat un protest multiconfesional în Piața Unirii din Oradea împotriva abuzurilor organizației Barnevernet (Norvegia) și pentru reîntregirea familiilor Bodnariu, Nan şi altele cărora li s-au răpit copiii.

Pentru a evita orice confuzii, țin să specific:

1. Nu proclam în nici un fel perfecțiunea părinților Bodnariu, Nan etc. O familie dacă are probleme trebuie ajutată, nu dezintegrată. Au dreptul să arunce cu pietre în ei numai cei fără de păcat.

2. Nu susțin în nici un fel pe cei care folosesc aceste drame pentru diferite interese obscure sau pecuniare. Mă delimitez categoric de orice propagandă politică sau eclesială ce poate acompania cazul/cazurile.

La trecerea dintre ani am urmărit cu familia filmul „Salvați soldatul Ryan” (1998). Pentru cine nu l-a vizionat este vorba de un comando care caută un soldat parașutat în spatele liniilor inamice odată cu debarcarea din Normandia (4 iunie 1944). Ceilalți 3 frați ai lui James Francis Ryan muriseră pe câmpul de luptă, iar generalul George Marshall, comandantul forțelor americane, fiind înștiințat de situație a decis scoaterea soldatului din război și repatrierea lui pentru a evita o tragedie de proporții în familia acestuia (pierderea tuturor celor 4 copii). Misiunea, deloc ușoară, este acompaniată de câteva dileme morale: (1) De ce trebuie să se sacrifice viețile altor soldați pentru a fi salvat acest Ryan? Este viața lui mai importantă decât a camarazilor lui? (2) Pe baza căror criterii îți alegi oamenii care să participe la o astfel de misiune? De ce ei și nu alții? Finalul filmului mai ridică încă o dilemă din categoria „pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”: (3) Este viața prizonierului nazist de război mai importantă decât viețile camarazilor tăi care luptă pentru o cauză dreaptă? În ciuda acestor dileme, comando-ul își duce misiunea la bun sfârșit având un singur motiv: „Acesta este ordinul generalului!”

Nu numai crizele nasc astfel de dileme morale, ci și perioadele de prosperitate. Un astfel de exemplu este cel al fam. Bodnariu căreia Barnevernet i-a luat copiii pe motiv de îndoctrinare religioasă și corecții fizice educaționale. Înainte de a încerca formularea unui punct de vedere, ar fi foarte bine dacă am avea din partea părții vătămate răspunsuri la câteva întrebări:

Cazul Monica Ridzi a stârnit ceva valuri aceste zile prin refuzul președintelui de a-i acorda grațierea. Președintele nu și-a argumentat public decizia, de fapt nici nu este obligat s-o facă. Iar Monica Ridzi a ieșit public cu o scrisoare în care și-a explicat demersul și a lansat anumite acuzații. Rostul acestei postări nu este dezbaterea politică, ci analiza unei perspective biblice asupra evenimentului. Cu alte cuvinte, ce ar fi făcut Cristos dacă ar fi fost în locul meu? Ar fi grațiat-o pe Monica Ridzi condamnată la 5 ani de închisoare care are 2 copii minori, sau nu?