Lectură biblică
» Rom. 12 – O jertfă vie, plăcută Domnului
» Efes. 2 – Mai înainte de întemeierea lumii Dumnezeu ne-a pregătit o ... surpriză
» Gal. 5:22-23 „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.”

Motive pentru rugăciune
» Înnoirea minții prin biblicizare.
» Discernământ spiritual în luarea deciziilor.
» Călăuzirea Domnului în fiecare aspect al vieții noastre.
» O viață roditoare care-L cinstește pe Dumnezeu.

Lectură biblică
» Ioan 15 – Vița (Domnul Isus) și mlădițele
» Ps. 37 – Ce se întâmplă dacă Domnul este desfătarea ta?
» Mat. 6:31-33 „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Motive pentru rugăciune
» Priorități sănătoase în viața noastră.
» Pasiune pentru lucrurile sfinte.
» Să-L iubim și să-L ascultăm pe Domnul Isus.
» Ce putem face pentru Împărăția lui Dumnezeu?

Lectură biblică
» Isaia 58 – Postul plăcut lui Dumnezeu 
» Apoc. 22:10-11 „Vremea este aproape... Cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!”

Motive pentru rugăciune
» Sfințirea vieții personale.
» Un caracter plăcut Domnului.
» Renunțarea la păcate ascunse (gând și faptă).
» Eliberarea de păcatele care au generat dependență.
» Domnul vine în curând. Fii gata în orice moment!

Din când în când Dumnezeu îngăduie ca apele istoriei să fie tulburate. Și în urma acestui fapt, unii să fie vindecați.

La scăldătoarea Betesda, îngerul se cobora și mișca apa, iar ea se tulbura. Când Dumnezeu mișcă apele, lucrurile ascunse din viețile noastre, sedimentele adunate de-a lungul timpului ies la iveală. Scopul final al Domnului este să fim vindecați.

Pe 31 oct. 1517, Martin Luther, călugăr catolic și profesor de teologie morală, a pus pe ușa Bisericii Catolice din Wittenberg, Germania, o listă cu 95 de afirmații teologice. Erau scrise în limba latină și reprezentau o invitație la dialog adresată în special clerului catolic.

În acele teze, Luther punea în discuție anumite doctrine și practici ale bisericii pe care el le considera nebiblice, dintre care cea mai importantă era doctrina iertării și a mântuirii omului păcătos.

Se spune că un tipograf a văzut tezelele și, pentru că i-au plăcut așa de mult, le-a tradus în germană, le-a tipărit pe cont propriu și le-a răspândit în toată Germania. Astfel, ceea ce se dorea a fi o dezbatere teologică a dus la o adevărată revoltă populară. Așa a luat naștere Reforma protestantă, o mișcare de protest față de abuzurile eclesiale și de reformare a teologiei bisericii pe baze biblice. Lui Luther i s-au mai adăugat și alții, printre care îi amintim pe Melanchthon, Calvin, Zwingli etc.

În lumea spirituală există 2 cetăți: Cetatea lui Dumnezeu și Cetatea lumească. Fiecare om aparține uneia dintre cele două. Nu există independență, sau neutralitate. Ești fie într-o parte, fie în cealaltă.

1. În Cetatea lui Dumnezeu se intră numai prin naștere din nou. Nu există altă modalitate de a ajunge în ea. Nici botezul, nici educația creștină, nici faptele bune sau starea materială nu pot înlocui nașterea din nou. Nașterea din nou este o condiție „sine qua non”.

2. Aceste cetăți generează în lumea noastră: obiceiuri, tradiții și culturi.

Pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, Papa Francisc și-a exprimat susținerea pentru parteneriatul civil între persoane de același sex. Motivația invocată este faptul că și homosexualii sunt copii ai lui Dumnezeu care au dreptul să întemeieze o familie, iar orientarea lor sexuală nu trebuie să-i facă nefericiți.

Câteva observații:

1. Nu toți oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu. Toți oamenii sunt creații indirecte ale lui Dumnezeu, însă pentru a fi copil de Dumnezeu omul trebuie să fie născut din nou. Confuzia făcută de Papa între „creație a lui Dumnezeu” și „copil de Dumnezeu” este rezultatul unei teologii nebiblice.

Iertarea este un proces complex care aduce beneficii enorme celui ce o exersează corect. Iertarea este un produs de sorginte divină și numai cei care au experimentat-o pe deplin, o pot da mai departe. Pentru că sunt iertat, pot ierta. Cum m-a iertat Domnul, așa iert și eu.

Dacă nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă și deschidem poarta neiertării prin care cel rău poate intra în viața noastră. Neiertarea este de sorginte demonică.

Sunt unii care susțin că sărbătoarii coborârii Duhului Sfânt nu trebuie să i se spună Rusalii, ci numai Cincizecime. Care este motivul respingerii denumirii de Rusalii și cât de corectă este această poziție?

Este adevărat că termenul Rusalii vine de la o sărbătoare păgână în care trandafirii se aruncau peste mormintele morților (ceva asemănător cu Ziua morților de astăzi, dar ținută primăvara). Pornind de la acest aspect, unii consideră că este nelegitim să folosim pentru sărbătoarea Cincizecimii numele de Rusalii. Argumentul lor se bazează pe faptul că tot ce este sau a fost atins de păgânism nu trebuie să se regăsească în teologia și practica creștină.

În aceste zile toată lumea vorbește de coronavirus. Corona sus, corona jos. Termenul „corona” vine din limba latină și înseamnă coroană, sau cunună. Face trimitere la coroana pe care o purtau regii sau împărații, sau la cununa de lauri pe care atleții o primeau în urma concursurilor sportive. Virusul SARS-CoV-2, care generează boala COVID-19, are o formă circulară, asemenea unei coroane – de aceea i se spune coronavirus.

Mesajul de astăzi nu este despre virus, că ne-am săturat de el. Ci despre o coroană care nu este trecătoare, ci eternă. Scriptura vorbește despre diferite coroane / cununi pe care cei credincioși le vor primi la finalul istoriei în funcție de performanța realizată în istoria lor.

Care sunt aceste cununi?
Care sunt criteriile de acordare?
Ce ne învață Scriptura despre acest subiect?

„În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Și toți, afară de apostoli, s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și ale Samariei… Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul. Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Cristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.” (Fapte 8:1-8)

Dacă propunerile lansate ieri de Guvern se vor materializa, atunci începând de săptămâna viitoare ne vom desfășura serviciile divine în aer liber. Slujbele religioase nu se vor mai ține în clădirea bisericii o perioadă de timp – unii zic că aprox. 1 lună, alții spun că regulile se vor întinde pe toată vara. Cert este că, cel puțin câteva duminici, ne vom întâlni în aer liber. E bine, sau e rău? Are Domnul, cu această ocazie, un mesaj special pentru noi?

Scriptura ne învață că toate lucrurile care se întâmplă celui credincios, inclusiv Bisericii lui Cristos, nu sunt rezultatul întâmplării, ci al voii suverane a lui Dumnezeu. Sunt unele lucruri pe care Dumnezeu vrea să se întâmple (voia activă) și sunt altele pe care El permite să se întâmple (voia permisivă). Nu toate lucrurile din viața credinciosului sunt plăcute Domnului, dar absolut niciun aspect nu este scăpat de sub control. Dumnezeu știe totul, vede totul și mișcă istoria astfel încât noi să creștem în har și în credință.

Carantină vine de la quarantena, care înseamnă 40 de zile. Quarantena este un termen care a fost folosit prima dată în Veneția, în sec. al XIV-lea, în timpul epidemiei de ciumă bubonică. Acesta desemna perioada de izolare prin care trebuiau să treacă toate vasele comerciale înainte ca pasagerii acestora să coboare pe țărm.

Izolarea în scopul prevenirii răspândirii unor boli este reglementată prima dată în Scripturi. Citim în Lev. 13:4-5 despre închiderea timp de 7 zile a celui suspect de lepră. De-a lungul timpului au fost și alte civilizații care au venit cu astfel de reguli, dar prima mențiune din istoria umanității este cea biblică. Așadar, carantina în situații de pericol epidemiologic este de sorginte biblică.

Revenind la quarantena, observăm că numărul 40 apare deseori în Scripturi. 40 de zile a durat potopul, 40 de zile a stat Moise pe Muntele Sinai, Domnul Isus a postit 40 de zile, înălțarea la cer a Mântuitorului a avut loc după 40 de zile. Nu tot timpul 40 este asociat cu vremuri bune, ci, așa cum S-a întâmplat în cazul Domnului Isus, cele 40 de zile în pustie au venit la pachet cu câteva ispite foarte puternice.

Duminica Tomii este o bună ocazie de a dezbate relația dintre credință și rațiune. Toma, până când nu a văzut, nu a crezut. Tot atunci, Domnul Isus îi fericește pe cei ce nu au văzut, dar au crezut. Apoi, sunt unii pe care îi auzi spunând: „crede și nu cerceta”. Așadar, cum trebuie să înțelegem relația dintre credință și rațiune? Sunt ele antagonice, sau sunt complementare? Ce ne învață Scriptura despre acest subiect?

Pentru început, să afirmăm că lucrurile pe care le putem cunoaște se regăsesc în 3 domenii: ilogic, logic și supralogic. La rândul lor, fiecare domeniu poate fi accesat prin anumite mijloace, sau căi de cunoaștere: prostie, rațiune și credință. Trebuie să mai adăugăm faptul că omul mai are la dispoziție încă 2 căi de cunoaștere: intuiția și experiența/sentimentele. Dar ne oprim acum la relația dintre credință și rațiune.

Ziua Învierii este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. Fără învierea lui Cristos, creștinismul ar fi o frumoasă poveste filosofică ce poate fi aruncată de oricine la gunoiul istoriei. Dar Cristos a înviat. Mormântul gol și mărturia ucenicilor care L-au întâlnit sunt suficiente dovezi pentru cei care vor să afle adevărul.

Dar la sărbătoarea de astăzi noi nu-i spunem numai Ziua Învierii, ci și sărbătoarea de Paște. Sărbătoarea pascală a fost instituită de Dumnezeu în amintirea ieșirii poporului evreu din robia egipteană – iar punctul central al acestei sărbători era jertfirea mielului pascal. Pentru creștini, sărbătoarea pascală are altă semnificație. Dat fiind faptul că Cristos a fost jertfit pe cruce în ziua de Paște, simbolistica acestui eveniment nu poate să scape nimănui, cu atât mai puțin apostolilor.

Evangheliștii nu relatează momentul exact al învierii lui Isus Cristos, ci numai momentul în care piatra de la mormânt este prăvălită/aruncată și mormântul gol este dezvăluit. Autorul acestui eveniment este un înger, iar momentul este acompaniat de un cutremur de pământ. Toate acestea au avut loc duminică dimineața. Nimeni nu L-a văzut pe Domnul Isus ieșind din mormânt și nici nu a fost nevoie să se arunce piatra de la mormânt pentru ca El să învie. Piatra a fost dată la o parte pentru ca să se vadă că mormântul este gol, iar Cristos înviase deja.

Evenimentele din ziua învierii relatate de evangheliști sunt:

1. Femeile merg la mormânt (Mt. 28:1-8, Mc. 16:1-8, Lc. 24:1-10, In. 20:1-2, 11-13)

2. Isus Se arată femeilor (Mt. 28:9-10, In. 20:14-18)

3. Soldații romani răspândesc minciuna furtului trupului de către ucenici (Mt. 28:11-15)

4. Petru și Ioan se duc la mormânt (Lc. 24:12, In. 20:3-10)

Sâmbătă, evreii sărbătoresc Sabatul. Este ziua de odihnă săptămânală, zi în care Domnul Isus a fost în mormânt. Evenimentele enumerate de evangheliști sunt puține, dar semnificative:

1. Femeile s-au odihnit (Lc. 23:56)

2. Liderii evreilor îi cer lui Pilat să sigileze mormântul și să fie păzit de o gardă de soldați (Mt. 27:62-66)

Una dintre cele mai fidele descrieri ale evenimentelor din Săptămâna Mare se află în Isaia 53. Este un capitol scris în jurul anului 700 î.Cr. despre care mulți au crezut că nu a fost scris de Isaia. Însă descoperirile de la Qumran (lângă Marea Moartă) au validat paternitatea acestui capitol și au închis gura detractorilor Scripturii.

Evenimentele din această zi au început imediat după cele descrise în ziua anterioară – practic nu a fost o noapte de odihnă. Domnul Isus, împreună cu ucenicii, a ieșit noaptea în Grădina Ghetsimani de unde a fost arestat și a început cea mai grea zi, Vinerea Mare. Evangheliștii alocă suficient spațiu acestor evenimente și le descriu în detaliu, după cum urmează:

1. Agonia din Ghetismani (Mt. 26:36-46, Mc. 14:32-42, Lc. 22:39-46, In. 18:1)

2. Arestarea lui Isus (Mt. 26:47-56, Mc. 14:43-52, Lc. 22:47-53, In. 18:2-12)

3. Judecarea lui Isus înaintea Sinedriului (Mt. 26:57-68, Mc. 14:53-65, Lc. 22:63-71, In. 18:13-14, 19-24)

4. Lepădarea lui Petru (Mt. 26:69-75, Mc. 14:66-72, Lc. 22:54-62, In. 18:15-27)

Joia Mare este ziua în care Domnul Isus instituie Cina Domnului și are ultimele cuvinte pentru ucenicii Săi înainte de jertfa de pe Calvar. Evenimentele relatate de evangheliști sunt următoarele:

1. Pregătirea pentru masa pascală (Mt. 26:17-20, Mc. 14:12-17, Lc. 22:7-14)

2. Ucenicii se ceartă cine este cel mai mare (Lc. 22:24-30)

3. Isus spală picioarele ucenicilor (In. 13:1-20)

4. Descoperirea vânzătorului (Mt. 26:21-25, Mc. 14:18-21, Lc. 22:21-23, In. 13:21-30)

5. Instituirea Cinei Domnului (Mt. 26:26-29, Mc. 14:22-25, Lc. 22:15-20)

6. Porunca dragostei (In. 13:31-35)

7. Înștiințarea lui Petru (Mt. 26:30-35, Mc. 14:26-31, Lc. 22:31-38, In. 13:36-38)

8. Cuvântul de rămas bun (In. 14:1-16:33)

9. Rugăciunea Domnului Isus pentru ucenici (In. 17:1-26)

În evenimentele relatate de evangheliști am identificat 2 aspecte care merită clarificate: (1) când au căzut Paștele în acea perioadă (Vineri sau Sâmbătă) și (2) dacă Iuda a participat la Cina Domnului.

Ziua de miercuri, este o zi în care se pare că Domnul Isus nu s-a dus la Ierusalim, ci a rămas în Betania. Evenimentele relatate de evangheliști sunt:

1. Isus prevesteşte apropiata răstignire în timp ce membrii Sinedriului îi hotărăsc moartea (Mt. 26:1-5, Mc. 14:1-2, Lc. 22:1-2)

2. Isus este uns cu mir, ca anticipare a înmormântării Sale (Mt. 26:6-13, Mc. 14:3-9)

3. Iuda Îl vinde pe Domnul Isus (Mt. 26:14-16, Mc. 14:10-11, Lc. 22:3-6, vezi și In. 13:2, 27 + In. 6:70-71)

Toți cei 4 evangheliști relatează evenimentul ungerii Domnului Isus cu mir de către o femeie, însă nu toți prezintă același eveniment. Din relatările lor, se pare că avem a face cu 3 evenimente deosebite, după cum urmează.

Ziua a treia, marți, este o zi cu multe evenimente descrise de cei 4 evangheliști. Să le enumerăm:

1. Smochinul neroditor a fost găsit uscat (Mt. 21:20-22, Mc. 11:20-26)

2. Autoritatea lui Isus de a face minuni (Mt. 21:23-27, Mc. 11:27-33, Lc. 20:1-8)

3. Trei pilde: cei doi fii (Mt. 21:28-32), lucrătorii viei (Mt. 21:33-46, Mc. 12:1-12, Lc. 20:9-19), invitații la nuntă (Mt. 22:1-14)

4. Birul Cezarului (Mt. 22:15-22, Mc. 12:13-17, Lc. 20:20-26)